Cetatea „Trapezitsa“

 

Pe malul drept al râului Yantra, vizavi de Cetatea Tsarevets, se află Cetatea Trapezitsa. Se poate ajunge cu un teleferic care se deplasează pe șină, așa-numitul funicular, a cărui stație inferioară pleacă din parcarea gării „Trapezitsa“ recent restaurată, unde la ora 9:00 din 22 septembrie, anul 1908 a oprit trenul țarului Ferdinand I împreună cu elita politică bulgară. Prima copie a Manifestului pentru Declarația Independenței a Bulgariei a fost făcută acolo la această data mare.

          Dealul Trapezitsa este o fortăreață naturală, înconjurată complet de râu, a fost legată de Cetatea Tsarevets prin intrarea sa principală, care se află pe latura de sud, formând un pod peste râul Yantra..

          Cetatea Trapezitsa a avut 17 biserici decorate bogat, ale căror temelii se văd și astăzi.

În cea mai mare biserică a cetății Trapezitsa se crede că a fost păstrate moaștele Sfântului Ivan Rilski, aduse la Veliko Târnovo din orașul Sredets (Sofia de azi) de către țarul Ivan Asen I. De aceea biserica a fost numită „Ivan Rilski”, deși în anul 1469 moaștele sfântului au fost transferate spre depozitare în Mănăstirea Rila.

Odată cu apariția Imperiului Otoman pe teritoriul țării noastre, săpăturile și cercetările legate de Cetatea Trapezitsa au fost interzise. Cercetările pe deal s-au reluat abia după Eliberare.

Legenda spune că pe Dealul Trapezitsa au fost turnate monede de aur pur, dar când armata otomană a intrat, tot aurul a fost ascuns într-o temniță secretă protejată de o lespede de piatră..

Fundația „Gheydar Aliyev“, reprezentată de Prima Doamnă a Azerbaidjanului Mehriban Aliyeva, donează 1 251 000 de euro Dealului Trapezitsa vechi de o mie de ani din Veliko Târnovo.

Стената на Крепостта Трапезица